Detector de gaz BG30
Detectarea rapidă şi simplă a scurgerilor de gaz
Avertizor şi detector de gaz într-un singur aparat
Aparatul BG30 detectează eficient gaz natural, metan, etan, propan, butan, acetonă, alcool, amoniac, benzină, GPL, combustibil pentru turboreactoare, hidrogen sulfurat, solvenţi industriali, diluanţi pentru vopsele şi alte gaze inflamabile.
Indiferent dacă este vorba despre gospodărie, terenul de camping sau ambarcaţiune, în toate locurile în care se depozitează sau se utilizează gaz inflamabil, acest detector de gaz este o necesitate. Mergeţi la sigur şi verificaţi-vă regulat cartuşele de gaz pentru camping, buteliile de gaz lichefiat sau pistolul de lipit cu gaz în privinţa etanşeităţii.
Modelul BG30 este un aparat de măsură polivalent utilizabil inclusiv pentru detectarea scurgerilor de gaz din conducte sau armături.
O alarmă acustică semnalizează, printr-o frecvenţă şi un volum sonor ascendente, intensitatea şi sursa scăpării de gaz. Pentru evitarea zgomotelor perturbatoare se poate conecta la aparat o cască externă.
Cu o valoare LEL de 10 %, aparatul BG30 este mai sensibil decât pragul de alarmă impus aritmetic de multe norme sau prescripţii. LEL (Lower explosive limit) înseamnă limită inferioară de explozie şi defineşte concentraţia minimă de gaz în aer, la care este posibilă o explozie.
Detector de gaz BG30
Detectarea rapidă și ușoară a scurgerilor de gaz
Toate Aparate de măsură pentru gaze în comparație directă
Pentru a găsi exact contor de gaz pentru dumneavoastră, aveți aici posibilitatea de a realiza o comparație sintetică a tuturor Aparate de măsură pentru gaze de la Trotec.
Modelele pe care nu doriți să le includeți în comparație, pot fi eliminate prin clicare.
Avantaje în practică:
- Avertizor şi detector de gaz într-un singur aparat
- Alarmă optică şi acustică
- Frecvenţă şi volum sonor al alarmei în raport cu concentraţia de gaz
- Calibrare individuală prin regulator de sensibilitate fără trepte
- Utilizare simplă cu o singură mână
- Raport preţ/performanţă optim
- Sondă gât-de-lebădă semiflexibilă, de 40 cm lungime, pentru cercetarea locurilor dificil de accesat
echipare de serie
disponibil opţional
indisponibil
Achiziţie
Detector de gaz BG30
Economisiţi: 121.00 Lei
604.03 Lei
483.03 Lei
incl. TVA
Afişare preţ net excl. TVA
Date tehnice
Date tehnice | ||
---|---|---|
Generalităţi | ||
Nr. articol | 3.510.205.064 | |
gaze inflamabile | ||
Precizie | gaze inflamabile | 50 ppm | |
Calibrare standard | Metan | |
Prag de alarmă | 10 % LEL | |
Prag de alarmă max. | 40 % LEL | |
Durată încălzire | cca. 60 s | |
Interfeţe | ||
Mufă pentru cască cu jack de 3,5 mm | ||
Afişaj | ||
LED-Multifuncțional | ||
Varianta carcasei | ||
Plastic | ||
Sondă gât-de-lebădă | Lungime ca. 40 cm | |
Durată de exploatare | ||
cca. 8 ore | ||
aprox. h [Std.] | 8 | |
Alimentare cu energie | ||
intern (baterie) | ||
Tip baterie | 3 x 1,5 V, C | |
Condiţii ambientale | ||
Funcţionare - temperatură min. [°C] | 0 | |
Funcţionare - temperatură max. [°C] | 50 | |
Funcţionare - umiditate rel. min. aer [%] | 10 | |
Funcţionare - umiditate rel. max. a aerului (fără formare de condens) [%] | 90 | |
Depozitare - temperatură min. [°C] | -30 | |
Depozitare - temperatură max. [°C] | 60 | |
Dimensiuni | ||
Lungime (fără ambalaj) [mm] | 221 | |
Lăţime (fără ambalaj) [mm] | 24 | |
Înălţime (fără ambalaj) [mm] | 72 | |
Greutate | ||
(fără ambalaj) [kg] | 0,52 |
Furnitura standard | ||
---|---|---|
Furnitura standard | ||
Aparat de măsură | ||
Geantă/Toc | ||
Manual de utilizare |
mărimi măsurabile şi funcţii | ||
---|---|---|
sistem senzorial intern | ||
gaze inflamabile [semnalizare prin sunet dependent de concentraţie] | ||
Funcţii şi dotări | ||
Funcţie de alarmă optică | ||
Funcţie de alarmă acustică (frecvenţă a alarmei în raport cu concentraţia de gaz) | ||
Sondă gât-de-lebădă (40 cm) | ||
Calibrare individuală prin regulator de intensitate fără trepte | ||
Conector cască |
echipare de serie
disponibil opţional
indisponibil