Dezumidificatorul de aer DH 30 VPR+
Face din orice încăpere un seif climatic – protecţia perfectă a valorilor în formă pură
Această soluţie este unică în lume: Gestionare activă a climatului cu funcţie de protecţie 4 în 1 împotriva umidităţii, mirosului, substanţelor nocive din aer şi prafului.
Protecţia integrală a aparatului DH 30 VPR+ începe acolo unde se termină spectrul de aplicabilitate al dezumidificatoarelor de aer obişnuite. Deoarece acest climatizor îmbină protecţia constantă împotriva umidităţii, neutralizarea eficientă a mirosurilor şi purificarea efectivă a aerului – toate într-un aparat cu formă desăvârşită la nivel High-Performance.
Pe cât de diferite pot fi caracteristicile materialelor şi condiţiile din încăperea dumneavoastră, pe atât de flexibil poate fi adaptat cu precizie aparatul DH 30 VPR+ la condiţiile existente în orice mediu – chiar şi în privinţa designului. Integrat vizual cu stil şi perfect condiţionat în privinţa climatului încăperii – aparatul DH 30 VPR+ face astfel din orice încăpere un adevărat seif climatic.
În ciuda multiplelor sale posibilităţi de utilizare, acest climatizor se evidenţiază printr-o manevrabilitate foarte uşoară şi o reglare inteligentă a umidităţii aerului precum şi neutralizarea mirosurilor. Cu ajutorul comenzii complet automate prin higrostat şi al regulatorului de intensitate, obţineţi întotdeauna un aer al încăperii individualizat. Fără praf, igienic şi energoeficient, permanent la nivelul corect.
Conceput pentru utilizarea în galerii de artă, muzee, biblioteci, pivniţe de vinuri şi în primul rând garaje Classic-Car. Realizat pentru menţinerea valorii operelor dumneavoastră de artă scumpe, a antichităţilor şi bijuteriilor cromate. Aparatul DH 30 VPR+ îşi arată întreaga sa putere în special în garajele colecţionarilor.
Protecţie împotriva umidităţii, purificarea aerului şi neutralizarea mirosurilor – gestionare de cea mai înaltă clasă a climatului garajului
Mediu rece, în aer există particule de calamină şi ulei, nivel oscilant al umidităţii aerului, mirosuri neplăcute, potenţial de formare a mucegaiului, pericol de descompunere a materialelor de valoare. Aparatul DH 30 VPR+ garantează aici un climat optim al garajului. Deoarece în acest funcţionează nu doar un dezumidificator de aer industrial de înaltă clasă, cu sistem de dejivrare cu gaz fierbinte pentru medii de utilizare începând cu 5 °C, ci şi o unitate performantă de purificare a aerului NTP. Astfel, pe de o parte, umiditatea aerului este menţinută la un nivel ideal pentru protecţia eficientă împotriva coroziunii, mucegaiului, porozităţii şi descompunerii. Totodată, ionizatorul industrial performant asigură un mediu fără agenţi iritanţi, fără mirosuri, substanţe nocive şi microorganisme distructive în suspensie. Purificarea aerului poate fi realizată independent de dezumidificarea aerului. În combinaţie cu filtrul bicomponent special pentru praf şi calamină, toate acestea fac din dezumidificatorul de aer DH 30 VPR+ un climatizor perfect şi un apărător activ al garajelor colecţionarilor.
În afara utilizării în garajele cu mediu contaminat de calamină, în locul filtrului bicomponent livrat se poate utiliza şi filtrul standard pentru purificarea aerului.
Mulţumită compartimentului de filtrare uşor accesibil cu zăvoare ergonomice de închidere automată, schimbarea filtrului se poate realiza rapid şi fără unelte.
Prin compartimentul deschis pot fi accesate comod inclusiv higrostatul şi ionizatorul.
Acest climatizor menţine activ valorile nu doar în condiţiile dure din garaje. Protejaţi-vă toate valorile. Fie ca este vorba despre opere de artă, ediţii princeps, antichităţi sau vinuri rare. Aparatul DH 30 VPR+ face o figură bună în orice mediu. Şi un climat bun. Ideal pentru protecţia exponatelor scumpe, sensibile din biblioteci, muzee sau pivniţe de vinuri. Climatizare perfectă „made in Germany”.
DH 30 VPR+ – climatizorul cu protecţie completă împotriva tuturor pericolelor din garaje:
- Rugină
Umiditatea constant optimă a aerului previne cu siguranţă daunele provocate de coroziune. - Mirosuri
Un ionizator industrial performant neutralizează mirosurile deranjante. - Praf
Tehnologia ThinC! reduce sigur şi eficient formarea prafului. - Calamină
Un filtru special integrat reduce depunerile şi reziduurile greu de îndepărtat. - Mucegai
Mulţumită gestionării active a aerului încăperii, mucegaiul nici măcar nu se poate forma în încăpere şi pe obiectele de inventar. - Bacterii
Bacteriile dăunează sănătăţii. Deopotrivă şi valoroaselor piese de colecţie. Principiul curăţării aerului prin oxidare asigură un climat al încăperii fără descompuneri.
Avantaje în practică:
- Unice pe plan mondial: Gestionare activă a climatului cu funcţie de protecţie 4 în 1 împotriva umidităţii, mirosului, substanţelor nocive din aer şi prafului
- Calitate profesională „made in Germany” – fabricaţie originală Trotec
- Special concepute pentru păstrarea valorii exponatelor, obiectelor şi bunurilor mobile scumpe
- Capacitate mare de dezumidificare chiar şi la temperaturi scăzute
- Filtru bicomponent pentru praful şi calamina din garaje
- Filtru de aer pentru praf şi pentru curăţarea aerului de polen şi alergeni
- Ionizator industrial performant pentru neutralizarea eficientă a mirosurilor
- Construcţie cu protecţie anticorozivă
- Funcţionare în regim automat comandat prin higrometru
- Pompă de condens integrată în serie
- Sistem profesional de dejivrare cu gaz fierbinte
- Utilizabil începând cu 5 °C
- Disponibile la cerere în toate variantele de culoare şi material
Performantul DH 30 VPR+ se pretează fără probleme chiar şi la climatizarea unor incinte mai mari sau hale. Aparatul este echipat în acest scop cu un ventilator radial deosebit de puternic şi totodată silenţios, care asigură o capacitate mare de recirculare a aerului şi o circulare ideală a aerului tratat eliberat în încăpere.
Concentrate cu consecvenţă pe menţinerea valorii sunt şi valorile intrinseci ale aparatului DH 30 VPR+. Construcţia sa robustă din tablă de oţel dispune de o vopsire prin metalizare rezistentă, inclusiv vaporizatorul şi condensatorul fiind protejate împotriva coroziunii printr-un strat de acoperire din poliester.
Pentru funcţionarea în regim permanent cu evacuarea automată a apei de condens, aparatul DH 30 VPR+ pregătit pentru montare murală adăposteşte în serie o pompă de condens integrată, care este proiectată pentru o înălţime de pompare de zece metri şi este astfel adecvată inclusiv pentru evacuarea la un nivel superior.
Pentru o integrare optică perfectă a aparatului DH 30 VPR+ în mediul său individual de utilizare – în special în garajele auto – masca acestuia poate fi livrată la cerere practic în orice variantă de material şi culoare:
Trotec: Inovație făcută în Germania
Aruncați o privire în culise: Fiind unul dintre cei mai importanți producători internaționali de soluții de tratare a aerului, Trotec oferă clienților industriali și comerciali produse inovatoare pentru purificarea aerului, dezumidificare, încălzire, aer condiționat și ventilație. Ne bazăm 100% pe cercetare, dezvoltare, proiectare și producție în Germania pentru dispozitivele noastre de înaltă performanță. Pentru cele mai înalte cerințe de calitate, soluții de sistem sofisticate și idei noi.
Achiziţie
Dezumidificator DH 30 VPR+
25,209.08 Lei incl. TVA Afişare preţ net excl. TVA
Date tehnice
Date tehnice | ||
---|---|---|
Generalităţi | ||
Nr. articol | 1.125.000.415 | |
Capacitate de dezumidificare | ||
la 20 °C şi 60 % umid. rel. [l/24h] | 20 | |
la 30 °C şi 80 % umid. rel. [l/24h] | 45 | |
Debit de aer | ||
[m³/h] Treaptă max. - cu suflare liberă | 745 | |
Domeniu de funcţionare | ||
Temperatură min. [°C] | 5 | |
Temperatură max. [°C] | 40 | |
Umiditate aer min. [% umid. rel.] | 30 | |
Umiditate aer max. [% umid. rel.] | 90 | |
Valori electrice | ||
Conexiune la reţea | 230 V, 50 Hz | |
Curent nominal consumat [A] | 4,4 | |
Putere consumată [kW] | 0,75 | |
Curent necesar în faza de pornire [A] | 15,8 | |
Siguranţă recomandată [A] | 16 | |
Racord electric | ||
Ştecher de branşare | CEE 7/7 | |
Cedare de căldură | ||
Căldură cedată [kW] | 1,9 | |
Randament (COP) | 2,5 | |
Recuperarea căldurii | ||
Căldură max. cedată apei [kW] | 1,4 | |
Compresor | ||
Tip agent frigorific | R-407C | |
Cantitate de agent frigorific [g] | 500 | |
Factor GWP | 1.774 | |
CO2 echivalent [t] | 0,887 | |
Presiune la admisie [MPa] | 0,7 | |
Presiune la evacuare [MPa] | 2,7 | |
Valori de zgomot | ||
Distanţă 3 m [dB(A)] | 52 | |
Dimensiuni | ||
Lungime (fără ambalaj) [mm] | 280 | |
Lăţime (fără ambalaj) [mm] | 787 | |
Înălţime (fără ambalaj) [mm] | 690 | |
Greutate | ||
(fără ambalaj) [kg] | 57 |
Echipare, caracteristici şi funcţii | ||
---|---|---|
Sistem de dejivrare automată | ||
Gaz fierbinte | ||
electronic | ||
Higrostat | ||
intern | ||
Scurgere condens | ||
Racordare furtun posibilă | ||
Pompă pentru condens | ||
Furtun inclus în furnitură | ||
Dimensiune recomandată furtun [mm] | 5 | |
Pompă pentru condens | ||
prezent | ||
Varianta carcasei | ||
Oţel cu strat de acoperire | ||
Filtru pentru aerul încăperii | ||
Ionizator activabil |
echipare de serie
disponibil opţional
indisponibil