Aparat de măsură cu ultrasunete SL3000

Doriţi să ne puneţi o întrebare?

Noi vă oferim cu plăcere informaţii suplimentare.

Comercial: +49 2452 962 797
Industrie: +49 2452 962 797
Utilizatori finali: +49 2452 962 797
E-mail: info@trotec.com
  1. Produse și servicii
  2. Aparate de măsură
  3. Ultrasunete
  4. Aparate de măsură cu ultrasunete
  5. SL3000

Aparat de măsură cu ultrasunete SL3000

Identificarea prin ultrasunete a scurgerilor şi detectarea timpurie a urmelor de uzură

Aerul comprimat este una din cele mai scumpe forme de energie şi scurgerile constituie aici adeseori 30 până la 40 % din cantitatea consumată. Cu aparatul SL3000 puteţi localiza deosebit de simplu astfel de scurgeri şi economisi imediat energie odată cu eliminarea fiecărei scurgeri. Chiar şi conductele de gaz umplute sub presiune pot fi cercetate rapid cu privire la scurgeri folosind ultrasunetele.

În plus, aparatul SL3000 rezolvă în mod eficient nenumărate sarcini de întreţinere preventivă. Fără a întrerupe funcţionarea, este posibilă verificarea regulată a componentelor instalaţiei şi maşinilor rotative cu ajutorul ultrasunetelor şi, astfel, identificarea timpurie a potenţialelor defecte.

Pentru procesul de măsurare cu aparatul SL3000 nu aveţi nevoie nici de mult timp şi nici de o şcolarizare costisitoare. Datorită tehnicii performante cu traductor electroacustic, semnalele ultrasonice devin sesizabile cu ajutorul căştilor stereo şi sunt indicate totodată numeric pe ecran.

Aparatul de măsură robust a fost special conceput pentru utilizare permanentă în medii industriale dure şi este atât de compact, încât încape comod în orice geantă. Aparatul SL3000 poate fi completat la nevoie cu diverse sonde pentru zgomotul transmis prin aer şi zgomotul de structură, care pot fi ataşate aparatului printr-o simplă manevră.

Aparatul SL3000 este un aparat de verificare cu ultrasunete compact, cu o gamă cuprinzătoare de accesorii pentru localizarea profesională a scurgerilor de aer comprimat şi gaz sau pentru identificarea timpurie a lagărelor defecte la maşini:

  • Detectarea rapidă a scurgerilor la conductele de aer comprimat precum şi la instalaţiile de abur, gaz şi vacuum
  • Controlul uzurii la maşinile rotative în timpul funcţionării
  • Evidenţierea descărcărilor electrice parţiale la izolaţiile defecte
  • Verificarea etanşeităţii sistemelor depresurizate

Exemplu de costuri pentru pierderi din scurgeri la sisteme de aer comprimat

Deja pe la cele mai mici puncte de scurgere din sistemele de aer comprimat se pierd permanent cantităţi însemnate de aer comprimat cu viteză ridicată, ceea ce creşte semnificativ costurile de exploatare:

Dimensiunea pierderii Debit de aer refulat la 8 bar Pierdere de energie**
[ø mm] [l/min] [l/annum]* [kWh/a]
1 75 39.420.000 5.125
2 260 136.656.000 17.765
3 600 315.360.000 40.997
4 1.100 578.160.000 75.161
* în cazul exploatării permanente şi continue a instalaţiei, pe întreg parcursul anului.
** Datorită puterii suplimentare utilizate de motor (0,13 kW pentru fiecare m³ aer comprimat) pentru creşterea debitului necesară compensării pierderilor de aer comprimat.

Avantaje în practică:

  • Aparat de verificare IP54 deopotrivă compact şi robust, pentru măsurători cu ultrasunete
  • Detectare simplă a celor mai mici pierderi şi neetanşeităţi
  • Detectare cu precizie maximă a scurgerilor datorită tehnicii performante cu traductor electroacustic
  • Căştile stereo extrem de fonoizolate permit o localizare sigură chiar şi în condiţiile unui zgomot de fond puternic
  • O gamă cuprinzătoare de sonde ataşabile pentru zgomotul transmis prin aer şi zgomotul de structură, pentru cele mai diverse domenii de utilizare
  • Ecran cu fundal iluminat, foarte lizibil, cu reprezentare numerică şi indicativă a valorii măsurate
  • Operare intuitivă prin taste soft, cu funcţie suplimentară pentru indicarea valorii maxime
Furnitura standard include, pe lângă aparatul de măsură cu ultrasunete SL3000, o sondă pentru zgomotul transmis prin aer, o sondă direcţională pentru ultrasunete cu vârf ataşabil, o pâlnie acustică pentru o rază de acţiune extinsă, un set de căşti stereo extrem de fonoizolate cu cablu de legătură precum şi valiza de transport şi manualul de utilizare.
Furnitură cuprinzătoare
Prin intermediul sondei direcţionale pentru ultrasunete pot fi localizate cu precizie punctuală scurgerile la conductele neacoperite.
Măsurarea ultrasunetelor cu sonda direcţională pentru ultrasunete
Sonda opţională pentru zgomotul de structură se pretează excelent pentru verificări nedistructive, cum sunt verificările la uzură asupra componentelor rotative ale maşinilor.
Verificarea uzurii cu sonda pentru zgomotul de structură
Detaliu practic: Inserţiile din valiza de transport livrată sunt deja pregătite pentru ale sonde suplimentare, cum ar fi de exemplu sonda pentru zgomotul de structură ilustrată, disponibilă opţional.
Livrare completă în valiză de transport
Aparat de măsură cu ultrasunete SL3000

Aparatul de măsură cu ultrasunete SL3000 oferă utilizatorilor un domeniu larg de utilizare, inclusiv pentru întreţinerea preventivă şi verificarea nedistructivă a materialelor

Prin intermediul măsurătorilor cu ultrasunete pot fi localizate simplu şi rapid, de către oricine, scurgerile şi neetanşeităţile din instalaţiile de aer comprimat, gaz şi vacuum. Dacă există scăpări de gaz printr-un loc neetanş, se formează turbulenţe, care generează ultrasunete. Fără un mijloc ajutător, aceste semnale ultrasonice nu sunt detectabile de auzul uman. Aparatul SL3000 este totuşi în măsură să convertească aceste semnale în informaţii sesizabile optic şi acustic de către verificator.

Pe lângă localizarea rapidă şi fiabilă a scurgerilor de aer comprimat şi gaz, practicul aparat de verificare cu ultrasunete SL3000 se pretează şi la verificarea etanşeităţii diverselor sisteme, controlul uzurii la maşinile rotative şi evidenţierii descărcărilor electrice parţiale la izolaţiile defecte. De asemenea, domeniul de utilizare al acestui aparat mobil include verificarea dispozitivelor de evacuare a condensului şi a ventilelor.

Diverse sonde pentru zgomotul transmis prin aer, destinate localizării scurgerilor de aer comprimat şi gaz

Sonde pentru zgomotul transmis prin aer SL3000
SL3000 cu pâlnie acustică şi sonda direcţională pentru ultrasunete

Sonda pentru zgomotul transmis prin aer (1) inclusă în furnitura aparatului SL3000 este ideală pentru localizarea scurgerilor. Fiind direct ataşabilă la SL3000, aceasta se pretează la depistarea scurgerilor pe distanţe de până la 3 metri.

Pentru a putea delimita mai întâi cu aproximaţie locul scurgerii, este livrată suplimentar o pâlnie acustică (2).

Acest accesoriu al sondei pentru zgomotul transmis prin aer sporeşte raza de măsurare şi permite depistarea scurgerilor de la o distanţă de până la 8 metri.

O localizare exactă a scurgerii este posibilă apoi cu ajutorul tubului direcţional şi al vârfului (3), care sunt de asemenea incluse în furnitura aparatului SL3000.

Tubul direcţional se ataşează la sonda pentru zgomotul transmis prin aer, ecranează sursele de ultrasunete laterale şi indică scurgerea cu precizie punctuală.

SL3000 cu sondă flexibilă pentru zgomotul transmis prin aer
Sondă parabolică pentru SL3000

Locurile greu accesibile pot fi cercetate cu sonda gât-de-lebădă disponibilă opţional, al cărei gât flexibil permite orientarea vârfului sondei spre conductele acoperite.

Pentru localizarea scurgerilor pe distanţe mai mari, de până la 20 metri, aparatul SL3000 poate fi echipat suplimentar cu o sondă parabolică disponibilă opţional.

Datorită razei mari de acţiune şi unui vizor cu punct luminos integrat, localizarea cu această sondă se poate realiza chiar şi la distanţe mai mari în condiţii de siguranţă şi precizie maximă.

Mulţumită sensibilităţii înalte a senzorului şi eficienţei direcţionale foarte ridicate a sondei parabolice este posibilă chiar şi depistarea descărcărilor electrice parţiale şi a defectelor de izolaţie, de exemplu la instalaţiile de medie tensiune.

Sonde pentru zgomotul de structură, destinate diagnosticării maşinilor şi verificării armăturilor

Sondă lungă şi scurtă pentru zgomotul de structură

Sonda lungă pentru zgomotul de structură cu vârf din oţel inox (4), disponibilă opţional, acţionează prin aplicare directă pe obiectul verificat şi permite efectuarea rapidă a unor verificări preventive la componentele maşinilor, fără a perturba funcţionarea acestora.

În cazul unor verificări regulate, modificările zgomotelor oferă de timpuriu indicaţii valoroase cu privire la apariţia uzurii, de exemplu la rulmenţii cu bile, lagărele de rostogolire sau lagărele de alunecare. De asemenea, sunt posibile verificarea cavitaţiei la pompele centrifugale sau verificări ale tranzitului respectiv funcţionării separatoarelor de condens.

Iar sonda scurtă pentru zgomotul de structură (5) se pretează deosebit de bine, ca stetoscop electronic, pentru verificarea armăturilor, vanelor şi ventilelor.

Verificări de etanşeitate cu ajutorul emiţătoarelor de ultrasunete

Verificarea etanşeităţii cu ultrasunete
Emiţătorul de ultrasunete SL800T de la Trotec

Aparatul de măsură cu ultrasunete SL3000 permite inclusiv verificarea rapidă şi simplă a etanşeităţii ferestrelor, uşilor şi altor elemente de construcţie. În incinta închisă se amplasează un emiţător de ultrasunete, iar apoi zona exterioară destinată verificării este cercetată cu ajutorul sondei pentru zgomotul transmis prin aer. Semnalele ultrasonice ale emiţătorului ajung în exterior prin locurile neetanşe şi pot fi sesizate de aparatul SL3000.

Prin această metodă este posibilă şi verificarea rentabilă a etanşeităţii altor sisteme depresurizate, precum cabine, etuve, unităţi de aer condiţionat sau rezervoare. Pe lângă aparatul de măsură cu ultrasunete SL3000 mai aveţi nevoie aici doar de un emiţător de ultrasunete, ca de exemplu modelul SL800T de la Trotec.

Achiziţie

Detector cu ultrasunete SL3000 afişare în Trotec Webshop

Detector cu ultrasunete SL3000

Set detector cu ultrasunete pentru o detectare rapidă a scurgerilor și verificare a etanșeității.

12,914.43 LEI incl. TVA Afişare preţ net excl. TVA

Cumpărați

Date tehnice

Date tehnice
Generalităţi
  Nr. articol 3.510.002.200
Ultrasunete [cifre]
  Frecvenţă de recepţie cca. 40 kHz
Afişaj
  LCD
  monocrom
  iluminat pe fundal
Unitatea de comandă a aparatului
  Tastatură cu folie tactilă
Varianta carcasei
  Metal
Interfeţe
  Racord ptr. sonde cu ultrasunete
  Mufă pentru cască cu jack de 3,5 mm
Durată de exploatare
  cca. 24 h
Alimentare cu energie
  Tip baterie 2x 1,5 V, AA
Condiţii ambientale
  Funcţionare - temperatură min. [°C] -10
  Funcţionare - temperatură max. [°C] 60
  Depozitare - temperatură min. [°C] -20
  Depozitare - temperatură max. [°C] 60
Dimensiuni
  Lungime (fără ambalaj) [mm] 130
  Lăţime (fără ambalaj) [mm] 85
  Înălţime (fără ambalaj) [mm] 30
Greutate
  (fără ambalaj) - inclusiv baterii [kg] 0,3
  (inclusiv ambalaj) [kg] 3,12
Echipare, caracteristici şi funcţii
sistem senzorial intern
  Ultrasunete [cifre]
Funcţii şi dotări
  Funcția Auto-Power-Off
  Ecran cu fundal iluminat
Furnitura standard
Furnitura standard
  Aparat de măsură
  cască protejată antifonic
  Cablu pentru căşti
  Sondă pentru zgomotul transmis prin aer
  Pâlnie acustică
  Tub direcţional
  Vârf pentru tubul direcţional
  Baterie(i)
  Valiză de transport
  Manual de utilizare
mărimi măsurabile şi funcţii
sistem senzorial intern
  Ultrasunete [cifre]
Funcţii şi dotări
  Funcția Auto-Power-Off
  Ecran cu fundal iluminat

 echipare de serie

 disponibil opţional

 indisponibil

Accesorii

Loading...

Seminarii

Descărcări

Loading...